Peste 92 de milioane de tone de deşeuri textile sunt produse anual, echivalentul unui camion de gunoi plin cu haine aruncate sau incinerate în fiecare secundă, şi, în ciuda faptului că producţia de îmbrăcăminte s-a dublat, durata de utilizare a hainelor a scăzut cu 36%, a atras atenţia InfoCons Protecţia Consumatorilor, cu prilejul Zilei Internaţionale “Zero Deşeuri” (Zero Waste), sărbătorită anual pe 30 martie.
Potrivit unui comunicat al InfoCons Protecţia Consumatorilor, anul 2025 marchează cea de-a patra aniversare a Zilei Internaţionale “Zero Deşeuri” şi reprezintă un moment important pentru creşterea gradului de conştientizare asupra necesităţii unui consum responsabil, a unei producţii sustenabile şi a unei gestionări eficiente a deşeurilor.
Pentru prima dată, ediţia din 2025 se concentrează asupra unui sector cu un impact semnificativ asupra mediului: industria modei şi a textilelor, întrucât modelul actual de producţie şi consum excesiv generează probleme majore.
Hainele aruncate ajung frecvent în ţările din Sudul Global, unde lipsa unor sisteme eficiente de gestionare a deşeurilor duce la poluare severă, incendiere şi efecte negative asupra comunităţilor vulnerabile, atrage atenţia InfoCons Protecţia Consumatorilor.
“Însă, problema nu se limitează doar la îmbrăcăminte. Folosim zilnic diverse produse textile – perdele, draperii, lenjerii de pat, prosoape, covoare, tapiţerii – fără a ne întreba dacă acestea provin din surse sigure. Materialele textile care nu respectă standardele de siguranţă pot conţine substanţe nocive, afectând sănătatea consumatorilor”, atrage atenţia organizaţia.
A doua viaţă pentru hainele tale
Cu această ocazie, InfoCons aminteşte Campania Naţională de educare şi informare – “A doua viaţă pentru hainele tale! Colectarea separată a textilelor este decizia ecologică corectă”.
“Această iniţiativă evidenţiază principalele provocări legate de gestionarea deşeurilor textile, impactul major asupra mediului şi măsurile necesare pentru un consum responsabil”, se mai arată în comunicat.
Pentru a ajuta consumatorii să facă alegeri mai informate şi mai sigure, InfoCons pune la dispoziţie Aplicaţia Europeană InfoCons, care oferă acces rapid la informaţii despre produse nealimentare, inclusiv articole vestimentare, cosmetice, jucării şi multe altele.
Astfel, în ultimele 12 luni (martie 2024 – martie 2025) au fost emise la nivel european peste 150 de alerte pentru produse de îmbrăcăminte, textile şi articole de modă. Dintre aceste produse, peste 7% reprezintă risc de mediu. În urma accesării secţiunii dedicate alertelor, consumatorii pot afla următoarele despre produsele nealimentare: denumire produs; ţara vizată; gradul de risc; originea produsului; data la care intră alerta în vigoare; fotografia cu produsul vizat.
“Cu Aplicaţia Europeană InfoCons, consumatorii pot verifica rapid dacă un articol vestimentar sau orice alt produs nealimentar a fost semnalat ca nesigur. Alertele sunt actualizate zilnic şi afişate în ordine cronologică, asigurând acces la informaţii relevante în timp real. (…) Ziua Internaţională Fără Deşeuri (International Day of Zero Waste) promovează iniţiativele menite să reducă sau să elimine deşeurile, contribuind astfel la o gestionare mai eficientă a acestora şi prevenind generarea acestora în viitor. Pentru a #CombatePoluareaCuDeşeuri, este esenţial să consolidăm sistemele de gestionare a deşeurilor, să îmbunătăţim recuperarea resurselor şi să reducere semnificativ cantitatea de deşeuri generate. Prevenirea, reducerea, reutilizarea, reprocesarea şi reciclarea sunt paşi esenţiali în acest demers”, mai spune InfoCons.
Sursa: Agerpres






