În urmă cu doisprezece ani, pe 13 martie 2013, cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales papă, devenind primul suveran pontif din America Latină și totodată primul papă din afara Europei în peste un mileniu. Sub numele de Papa Francisc, el a adus o nouă viziune asupra conducerii Bisericii Catolice, axată pe apropierea față de credincioși, pe umilință, simplitate și preocupare pentru problemele sociale majore ale lumii moderne.
Un papă al „marginilor lumii”
Născut pe 17 decembrie 1936 în Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio este fiul unor imigranți italieni simpli. A urmat inițial cursuri de chimie, însă a simțit chemarea preoției și a intrat în Societatea lui Isus (iezuiții), fiind hirotonit preot în 1969. Cu o formație intelectuală solidă și un parcurs spiritual profund, Bergoglio a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires în 1992, apoi arhiepiscop în 1998 și cardinal în 2001.
Chiar și ca arhiepiscop, a fost cunoscut pentru stilul său de viață auster: evita luxul, locuia într-un apartament modest și se deplasa cu autobuzul. Această simplitate i-a adus respectul credincioșilor și l-a diferențiat de mulți alți ierarhi ai Bisericii.
O alegere istorică și un început cu simboluri puternice
Alegerea sa ca papă, după demisia istorică a lui Benedict al XVI-lea, a fost un moment de cotitură pentru Biserică. Bergoglio a ales numele de „Francisc” în onoarea Sfântului Francisc de Assisi, patronul celor săraci și al mediului înconjurător. Încă de la primele apariții, Papa Francisc a captat atenția prin gesturi simple dar semnificative: a refuzat să poarte mantia papală de catifea, a renunțat la tronul de aur și a locuit într-o reședință modestă din Vatican, nu în fastuosul Palat Apostolic.
Un papă reformator și apropiat de oameni
Papa Francisc a promovat o viziune a Bisericii deschise, primitoare și centrate pe milostivire. A inițiat reforme în administrația Vaticanului, a susținut transparența în cazurile de abuz sexual și a încurajat o atitudine mai flexibilă față de probleme sociale delicate, precum divorțul, homosexualitatea sau migrația. Nu a schimbat doctrina, dar a propus o abordare mai umană și mai puțin rigidă.
În 2015, enciclica sa Laudato si’ a marcat un moment crucial în poziționarea Bisericii în fața crizei climatice. Documentul a fost un apel puternic la protejarea planetei, denunțând consumerismul și inegalitățile sociale. Alte texte importante, precum Evangelii gaudium (2013) și Fratelli tutti (2020), au subliniat nevoia de solidaritate, dialog interreligios și o economie mai dreaptă.
Gesturi care au făcut înconjurul lumii
Papa Francisc a fost adesea în centrul atenției prin gesturi simbolice: spălarea picioarelor unor deținuți, femei sau migranți în Vinerea Mare, vizita istorică din 2019 în Emiratele Arabe Unite – prima vizită a unui papă în Peninsula Arabică –, întâlnirea cu marele imam de Al-Azhar, dar și rugăciunile sale solitare în timpul pandemiei COVID-19, într-o Piață San Pietro pustie.
Aceste momente au transmis lumii imaginea unui papă prezent, empatic și preocupat de durerile reale ale omenirii.
Controverse și critici
De-a lungul pontificatului, Papa Francisc a fost și criticat – uneori din partea conservatorilor care îl consideră prea liberal, alteori din partea progresiștilor care doresc schimbări mai rapide. De asemenea, trecutul său din perioada dictaturii militare argentiniene (1976–1983) a fost adesea discutat, deși nu există dovezi clare privind implicarea sa directă. El însuși a recunoscut că, deși nu a colaborat cu regimul, ar fi putut face mai mult pentru a-și apăra colegii persecutați.
O moștenire vie și un model de slujire
În pofida vârstei înaintate și a unor probleme de sănătate, Papa Francisc rămâne activ și prezent în viața Bisericii și a lumii. Mesajele sale insistă constant asupra valorilor creștine esențiale: iubirea aproapelui, grija față de cei marginalizați, responsabilitatea față de creație și deschiderea spre dialog.
Pontificatul său nu se definește doar prin reforme instituționale, ci printr-o schimbare de ton și de atitudine: o Biserică „în ieșire”, cum o numește el – adică o Biserică mai puțin interesată de putere și mai preocupată de oameni.
