Parada motocicliștilor, în weekend, la Năvodari

Pentru al treilea an consecutiv, motocicliștii și pasionații de aventură pe două roți își dau întâlnire la Năvodari sâmbătă, 26 aprilie, pentru a marca deschiderea sezonului moto 2025, o zi dedicată pasiunii pentru motociclism, camaraderiei și responsabilității în trafic.

De la ora 11.00, la Centrul de Afaceri din Năvodari, publicul este așteptat la o expoziție de motociclete, un recital de chitară și socializare.

Apoi, în jurul orei 13:00, aproximativ 200 de motocicliști vor porni în paradă pe traseul: Năvodari – Corbu – Săcele – Mihai Viteazu – 2 Cantoane – Cheile Dobrogei.

Pe toată durata paradei, respectarea normelor rutiere și siguranța publică vor fi asigurate de Poliția Națională și Poliția Locală Năvodari, împreună cu Jandarmeria Română.

Acțiunea face parte din campania de conștientizare ”Și noi suntem Participanți la Trafic”, organizată de Grupul ”Suflete pe două roți Constanța”.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal