Lucrările de asfaltare au fost reluate la Mangalia, cu fonduri UE, în cadrul unui proiect transfrontalier româno-bulgar de refacere a tramei stradale pe 17 străzi din municipiu. În prezent, se lucrează la fundaţia arterelor Vasile Pârvan, Mărăşeşti, Oituz, apoi se va turna primul strat de asfalt, anunță autoritățile locale.
Tot în cadrul acestui proiect, a fost turnat cel de-al doilea strat de asfalt pe strada Portului, în zona Liceului Ion Bănescu, precum și pe străzile I.C. Brătianu și Vânători, urmând ca, până la începutul sezonului estival, să fie aplicate marcajele rutiere.
„Pe străzile din centrul vechi al orașului intervenim acum cu lucrările premergătoare turnării primului strat de covor asfaltic, întrucât RAJA a avut lucrări importante la sistemul de canalizare din zonă, într-un alt proiect european, contractat de Consiliul Judeţean”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Conform proiectului tehnic, se vor asfalta peste 7.000 de metri pătrați de drum, pe următoarele străzi: Dr. Motaş, Frumoasei, I.C. Brătianu, Ion Creangă, Libertăţii, Mărăşeşti, M. Eminescu, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, Muncitorului, Negru-Vodă, Oituz, Portului, Ţepeş Vodă, Vânători, Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan.
Discussion about this post