Incident în trafic în zona Delfinariu: doi pasageri ai unui autobuz au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un incident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe bulevardul Mamaia din Constanța, în zona Delfinariu. Un autoturism care transporta un pacient pentru dializă a tăiat brusc fața unui autobuz aflat în mers. Șoferul autobuzului a fost nevoit să frâneze brusc pentru a evita impactul. Deși nu a avut loc o coliziune între cele două vehicule, în urma frânării violente, doi dintre cei nouă pasageri din autobuz au căzut și au suferit leziuni ușoare.

La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Fripis cu o autospecială de stingere (ASAS), un echipaj SMURD B2 și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Potrivit primelor informații, cele două persoane rănite au fost evaluate de echipajele medicale și primesc îngrijiri la fața locului. Traficul în zonă este parțial blocat, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal