Se apropie 1 iunie și se înmulțesc și livrările de cadouri pe această temă. În Portul Constanța, zeci de colete care conțineau diferite tipuri de jucării, precum trotinete, mașinuțe, mingi, roboți, figurine, au fost verificate de polițiști în urma unei acțiuni de control.
Potrivit documentelor vamale, era vorba despre 295 de colete. Marfa era într-un container din China și avea destinația Republica Moldova.
La control, au fost depustate 32 dintre colete, cu 2.684 de jucării, care aveau denumirea și/sau însemnele unor mărci protejate, erau susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.
Poliţiştii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998.
Mărfurile, în valoare de aproximativ 420.000 de lei, au fost confiscate.






