Starea generală de sănătate a lui Ion Iliescu se menține „staționară”, „sub tratamentul complex administrat”, au informat în această dimineață reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală, unde este internat fostul președinte.
„Domnul Ion Iliescu se află, în continuare, internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale complexe din partea unei echipe multidisciplinare. În cursul zilei precedente, 11 iunie, s-au efectuat mai multe proceduri medicale în scop diagnostic și terapeutic, bine tolerate„, au precizat reprezentanții unității medicale.
„În plus, precizăm că este vorba despre un caz medical în evoluție„, mai punctează aceștia.
Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat de luni.






