Pentru unii, un zbor spre altă țară este singura șansă la viață și, din păcate, așa a fost pentru mulți copii care în România nu primiseră speranță. Pentru ei însă, Asociația Blondie a luptat cu toate forțele și pe foarte mulți a reușit să îi salveze – cu campanii, cu eforturi, cu mobilozare uriașă și cu voluntari și medici cu inimă mare. Acum, și asociația primește sprijin.
O comunitate online de părinți de la noi a reușit să strângă nu mai puțin de 613.800 de euro, pentru dotarea ambulanței aeriene a Asociației Blondie. Asociația Blondie a organizat până acum 278 de zboruri medicale!
La strângerea de fonduri au participat nu mai puțin de 23.829 de oameni, care au licitat diverse produse sau servicii ori le-au cumpărat, în cadrul unei campanii intitulate “Zbor pentru viață”, care a durat 7 zile.
Este cea mai mare sumă strânsă de comunitatea LaPrimulBebe din licitații, în toți cei 12 ani.
Până acum, în toate campaniile umanitare LaPrimulBebe, s-au adunat 6.300.000 euro, cu care au fost dotate sau renovate 24 de secțîi din spitale de pediatrie, maternități, secții de terapie intensivă neonatală din toată țara.
Sursa foto: Facebook – Asociația Blondie






