Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că subvențiile alocate partidelor politice vor fi reduse, măsura urmând să fie implementată odată cu rectificarea bugetară.
„Reducerea subvențiilor pentru partide și celelalte măsuri vor fi adoptate la rectificarea bugetară. Consider că toată lumea – inclusiv partidele politice și cei aflați în funcții de conducere – trebuie să fie parte a acestui efort național de corecție”, a declarat șeful Guvernului.
Întrebat de ce nu a fost aplicată mai devreme această măsură, Ilie Bolojan a explicat că situația economică actuală impune o reevaluare a cheltuielilor: „Lucrurile care au fost posibile anii trecuți nu mai sunt toate posibile astăzi. Ceea ce s-a acumulat negativ trebuie corectat, nu din populism, ci pentru că este absolut necesar, în interesul cetățenilor.”
Rectificarea bugetară este așteptată în perioada următoare, iar reducerea fondurilor pentru partide face parte dintr-un pachet mai larg de măsuri economice.






