Un accident grav a avut loc în această dimineață în Mamaia Nord, pe sensul spre Năvodari.
Două mașini s-au ciocnit puternic aproape de un sens giratoriu din apropierea unui supermarket, iar una dintre ele a ajuns pe parapetul care desparte sensurile de mers.

La fața locului, au fost mobilizati imediat atât salvatorii, cât și poliția. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre ele a ajuns la spital în stare gravă.

Deocamdată, nu se cunoaște cauza accidentului, dar se face o anchetă în acest sens.






