Din Constanța adunate – imagini cu trotuare începute și neterminate, dale puse grămadă pe margine, capace de canal mai înalte decât orice ambiție urbanistică și buruieni care cresc nestingherite printre promisiuni administrative.
Suntem pe bulevardul Ferdinand, în plin centru al orașului. Unde, teoretic, totul trebuia să arate a reabilitare europeană. Practic, zona pare prinsă într-un tutorial neterminat de „așa nu se pavează”.
Proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” a început cu entuziasm. S-a lucrat, dar nu până la capăt. Firma Meva Concept SRL, responsabilă cu execuția lucrărilor, a fost scoasă din ecuație în mai 2024, pentru că n-a reușit să-și respecte obligațiile contractuale. Rezultatul? Mobilitatea pietonală s-a transformat în mobilitate cu slalom.
Aproximativ 10% din proiect a rămas nefinalizat. Iar pentru aceste lucrări, Primăria promite o nouă procedură de achiziție. Noul termen estimat pentru finalizare: iulie 2026.
Până atunci, Ferdinandul rămâne așa cum îl știm: o zonă cu pretenții, dar cu trotuare instabile, diferențe de nivel periculoase și o estetică improvizată. Un oraș turistic unde pasul grăbit e un risc, iar mersul pe jos presupune vigilență.
Lucrările bat pasul pe loc, dar cetățenii n-au de ales decât să meargă mai departe. Cu atenție, evident.














