Biletele de tren se scumpesc din nou, după creșterea TVA. Cât vei plăti în plus la CFR Călători

O nouă scumpire lovește pasagerii care circulă cu trenul. CFR Călători anunță că, în urma majorării TVA de la 19% la 21%, prețurile biletelor vor crește cu până la 4,5 lei. Scumpirea se aplică la toți cei șase operatori feroviari din România, atât publici, cât și privați.

Concret, la clasa a II-a, un bilet va fi mai scump cu până la 3 lei, iar la clasa I, creșterea poate ajunge la 4,5 lei – în special în cazul trenurilor Intercity, pentru trasee de peste 600 km.

Noile tarife se bazează pe ordinul Ministerului Transporturilor privind prețurile maxime care pot fi aplicate de operatorii feroviari. În prezent, pe site-ul ministerului se află în consultare publică o modificare a acestui ordin, menită – spun reprezentanții CFR – să ajute la „redresarea și echilibrarea activității economice” din domeniul feroviar.

Chiar și cu scumpirile anunțate, unele tarife rămân neschimbate. Călătoria între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni rămâne 6 lei. Un abonament pe această rută variază între 43,5 lei (5 zile) și 128,5 lei (abonament lunar).

Cât te va costa o călătorie?

Pentru trenurile Intercity, tarifele încep de la 12,5 lei (clasa a II-a) și 18 lei (clasa I), pentru distanțe de până la 10 km. La peste 900 km, un bilet poate ajunge la 212,5 lei (clasa a II-a) sau 309 lei (clasa I).

La Interregio, prețurile pornesc de la 11 lei și urcă până la 185 lei (în funcție de distanță și clasă).

Trenurile Regio, cele mai lente și mai ieftine, au tarife de la 5 lei (clasa a II-a) pentru rute scurte, și până la 101,5 lei (clasa I) pentru trasee de 400 km.

Abonamentele pentru zona metropolitană București cresc și ele ușor. Cel pentru 24 de ore ajunge la 22,5 lei (de la 22), iar cel de 7 zile va costa 133 lei (față de 131).

Taxa de rezervare rămâne 6 lei, indiferent de clasă sau categorie de tren.

Creșteri se aplică și la vagoanele de dormit și cușetă:

  • Cabina single: 239,5 lei (de la 235,5 lei)
  • Pat în cabină dublă: 127,5 lei (de la 125,5 lei)
  • Pat în cabină triplă: 106,5 lei (de la 104,5 lei)
  • Pat la cușetă cu 4 locuri: 83 lei
  • Pat la cușetă cu 6 locuri: 61,5 lei

Ultima majorare a prețurilor a avut loc în decembrie 2024, când biletele s-au scumpit cu 4,6%. Acum, pasagerii vor scoate din buzunar cu câțiva lei în plus, tot în numele echilibrului economic.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal