O rețea de criminalitate organizată, specializată în trafic de persoane și proxenetism, a fost destructurată de polițiștii de la Crimă Organizată Tulcea, în colaborare cu procurorii DIICOT. Cinci persoane, cu vârste între 23 și 35 de ani, sunt cercetate pentru că ar fi pus pe picioare, încă din ianuarie 2025, o grupare care exploata sexual tinere aflate în situații vulnerabile.
Sub pretextul unor relații de iubire sau profitând de lipsa de sprijin familial și de situația materială dificilă a victimelor, cei implicați le-ar fi recrutat și adăpostit în diverse locații din Constanța și Brașov. Fetele ar fi fost forțate să se prostitueze, în unele cazuri prin acte de violență fizică, și obligate să presteze servicii sexuale în apartamente închiriate special pentru acest scop.
Membrii grupării nu doar că asigurau locuințele, dar se ocupau și de promovarea „serviciilor” pe site-uri online, realizând inclusiv materiale vizuale de promovare. Toți banii obținuți ajungeau, evident, în buzunarele traficanților.
Polițiștii și procurorii au descins ieri în 9 locații din județele Tulcea și Constanța. În urma perchezițiilor au fost găsite bijuterii, aproximativ 70.000 de lei, 4.400 de euro și documente care pot susține acuzațiile. Trei autoturisme de lux au fost puse sub sechestru.
Cei cinci suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar astăzi, 31 iulie, au fost arestați preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor BCCO Constanța, al luptătorilor SAS Tulcea și al jandarmilor din Tulcea și Constanța.
Menționăm că persoanele cercetate beneficiază, până la o decizie definitivă, de prezumția de nevinovăție.






