Șoferul român care a provocat gravul accident de vineri din Bulgaria a fost arestat

Un cetățean român a fost arestat în Bulgaria în urma unui accident rutier grav petrecut vineri, în nordul pasului Hainboaz, soldat cu zece răniți, printre care și copii. Un alt șofer român, implicat și el în coliziune, a fost testat pozitiv la consum de droguri, însă nu a fost arestat, relatează Novinite.

Potrivit Parchetului districtual din Veliko Tărnovo, bărbatul arestat a fost pus sub acuzare și reținut pentru 72 de ore, autoritățile urmând să ceară arestarea sa preventivă. Ancheta preliminară indică faptul că acesta, aflat la volanul unui SUV, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi lovit frontal un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Un al treilea vehicul, care circula în spatele celui bulgar, a intrat apoi în coliziune cu acesta.

În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite grav, printre care soția șoferului român considerat responsabil, care a necesitat îngrijiri medicale de urgență. Pentru salvarea unui copil și a mamei sale, ambii cu leziuni severe, autoritățile au trimis un elicopter Black Hawk, care i-a transportat la București pentru tratament.

Șase dintre răniți sunt internați la spitalul din Veliko Tărnovo, iar un bărbat cu fracturi grave la bazin urma să fie transferat la Spitalul Universitar din Sofia pentru intervenție chirurgicală. Personalul medical a confirmat că toți răniții se află în stare stabilă, fără risc vital imediat.

Cel de-al doilea șofer român, depistat pozitiv la testul antidrog, nu ar fi provocat accidentul, iar rolul său în producerea coliziunii este în continuare investigat. Autoritățile bulgare au dispus expertize tehnice și medico-legale, iar martorii sunt audiați pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal