Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că România ar avea de câștigat dacă ar adopta un sistem de impozitare progresivă în locul majorării TVA, o măsură considerată regresivă și cu impact puternic asupra celor cu venituri mici și medii.
„PSD susţine clar impozitarea progresivă ca alternativă echitabilă şi sustenabilă la majorarea TVA, cu grijă pentru cei vulnerabili şi respect pentru mediul de afaceri”, a transmis deputatul social-democrat, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Budăi subliniază că impozitarea progresivă „nu este împotriva mediului de afaceri, ci în sprijinul unei economii sănătoase, competitive şi incluzive” și atrage atenția că antreprenorii au nevoie, în primul rând, de stabilitate și clienți cu putere de cumpărare.
„Este momentul să trecem de la măsuri de avarie la măsuri responsabile, echitabile, construite cu empatie şi viziune”, adaugă el.
În opinia sa, creșterea TVA afectează cel mai mult categoriile vulnerabile: „Majorarea TVA a fost o măsură dură, care afectează acele categorii care simt cel mai acut fiecare leu pierdut”.
Marius Budăi amintește că impozitarea progresivă este aplicată deja în majoritatea țărilor dezvoltate, fiind considerată „o variantă mai echilibrată: respectă capacitatea fiecăruia de a contribui, fără a sufoca economia, protejează consumul intern, vital pentru micile afaceri, sprijină o redistribuire mai justă a resurselor, cu grijă pentru cei vulnerabili, răspunde recomandărilor Comisiei Europene şi ale experţilor internaţionali”.
Deputatul PSD spune că această formă de impozitare „reflectă un principiu economic şi social esenţial: echitatea contribuţiei în funcţie de capacitatea financiară”.
În final, Budăi punctează că România ar fi avut mai mult de câștigat dacă ar fi optat pentru această direcție: „Este cu atât mai clar că o discuţie serioasă privind impozitarea progresivă se impune. Noi, PSD, susţinem că impozitarea progresivă reprezintă o alternativă preferabilă, atât din punct de vedere economic, cât şi moral”.
Tot el spune că unele decizii fiscale recente trebuie corectate: „Cred cu tărie că este momentul să corectăm deciziile injuste şi inutile de tipul CASS pentru indemnizaţiile mamelor, veteranilor de război sau foştilor deţinuţi politici”.






