România își sărbătorește astăzi marinarii, într-o zi cu dublă semnificație: Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor, și Ziua Marinei Române. Este momentul în care istoria, tradiția și prezentul se întâlnesc pe țărmul Mării Negre, în porturi și pe apele Dunării, într-o celebrare care îmbină mândria militară cu cea civilă.
Rădăcinile Marinei Române se întorc în timp până la unirea Principatelor Române, când, în 1860, flotilele Moldovei și Țării Românești au fost reunite sub numele de Flotila Domnească. Prima navă de război cu propulsie mecanică, NMS Fulgerul, a intrat în serviciu în 1873, marcând începutul unei epoci noi.
În Războiul de Independență din 1877–1878, marina română a asigurat protecția Dunării și sprijinul trupelor de uscat. În 1890 se înființa Școala Navală la Galați, iar câțiva ani mai târziu, în 1906, era lansat la apă crucișătorul Elisabeta, prima navă de mari dimensiuni a României.
Pe 15 august 1902, la bordul crucișătorului Elisabeta, în Portul Constanța, avea loc prima sărbătorire oficială a Zilei Marinei, un eveniment în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza. De atunci, data a rămas reper, chiar dacă în perioada comunistă a fost mutată temporar în ultima duminică din iulie.
Primul Război Mondial a găsit marina română pe Dunăre, în misiuni de patrulare și protecție. În perioada interbelică, flota militară s-a modernizat: distrugătoarele Regele Ferdinand și Regina Maria au intrat în dotare, iar în 1936 a fost botezat submarinul Delfinul. În Al Doilea Război Mondial, navele românești au luptat în Marea Neagră, în misiuni de escortă și apărare.
După 1948, Marina Regală Română a devenit Marina Militară a Republicii Populare Române, sub influență sovietică. În 1985, România lansa la apă fregata Mărășești, cea mai mare navă militară construită în țară. După 1990, flota a trecut prin modernizări și integrarea în structurile NATO, operând astăzi fregate, corvete, vedete rapide și nave purtătoare de rachete.
Dar istoria mării nu se rezumă la latura militară. Marina civilă română are rădăcini adânci în comerț și transport. De la corăbiile care acostau în porturile dunărene și la țărmul Mării Negre în Evul Mediu, până la dezvoltarea porturilor moderne, marea a fost mereu o poartă spre lume.
În 1857, Galați devenea port liber, atrăgând un flux comercial major. În 1896 începeau lucrările pentru Portul Constanța, sub conducerea inginerului Anghel Saligny. Inaugurat în 1909, acesta era la acea vreme unul dintre cele mai moderne porturi din Europa.
În Primul Război Mondial, navele comerciale au fost folosite pentru transport militar. În perioada interbelică, flota comercială a inclus nave de pasageri precum vaporul Transilvania, iar în perioada comunistă companiile de stat Navrom și Petromin au ajuns să administreze una dintre cele mai mari flote comerciale din lume – peste 300 de nave sub pavilion românesc.
Anii ’90 au adus un declin abrupt, odată cu privatizările și lipsa de investiții. Astăzi, marina civilă se concentrează pe transport containerizat, operare portuară și turism maritim, cu Portul Constanța ca hub strategic la Marea Neagră și poartă de intrare a mărfurilor spre Europa Centrală.
Ziua Marinei rămâne, așadar, nu doar un moment festiv, ci o lecție de istorie vie. De la luptele de pe Dunăre la convoaiele comerciale, de la crucișătorul Elisabeta la porturile moderne, marea a fost și rămâne parte din identitatea României – un element de mândrie și o promisiune către viitor.
