miercuri, septembrie 10, 2025

Știrile din lumea ta!

Minunea de 10 ani a Constanței: Katreen Ranya Assaf, balerina care cucerește scenele lumii

La doar 10 ani, Katreen Ranya Assaf, elevă la Cambridge School of Constanța și la Alice Safta Art Studio, a ajuns să fie considerată una dintre cele mai promițătoare tinere balerine din România. Cu dublă cetățenie româno-libaneză, copilăria ei a fost marcată de o disciplină rar întâlnită la această vârstă și de o pasiune care i-a adus deja recunoaștere internațională.

Pasiunea pentru dans s-a conturat încă de la cinci ani, când a început gimnastica ritmică. Doi ani mai târziu, sub îndrumarea profesoarei Alice Safta, a descoperit baletul și dansul contemporan. „De mică dansam în fața televizorului, când auzeam muzică. Încercam să imit mișcările dansatorilor și simțeam că asta e lumea în care vreau să fiu”, povestește Ranya.

Primul concurs la care a participat i-a adus titlul de „Best Female of Competition”, cu punctaj maxim și premii în bani. A fost semnalul clar că în fața publicului crește un talent excepțional.

Anul 2024 a fost decisiv. La competiția „Lebăda de Cristal” a câștigat locul I la toate categoriile și trofeul secțiunii. Vara a dus-o în Beirut, la Caracalla Dance Theatre, unde a lucrat cu maeștri renumiți. „Experiența de la Caracalla a fost uimitoare. Am învățat un stil diferit, care combină baletul clasic cu dansul oriental. Seara, spectacolele erau o lecție de frumusețe și expresivitate pe care nu o voi uita niciodată”, mărturisește tânăra. În decembrie, a câștigat și concursul de fotografie pentru imaginea oficială a ediției internaționale „Lebăda de Cristal” 2024/2025.

În ianuarie 2025, a urcat pe scena Youth America Grand Prix (YAGP), cea mai prestigioasă competiție de balet din lume. A obținut locul al doilea la semifinală și calificarea în finala mondială din Tampa, Florida. „A fost momentul în care am simțit că tot efortul meu a fost răsplătit. Când mi-au anunțat numele, am simțit că plutesc”, își amintește ea. Rezultatul i-a adus burse importante în Germania, SUA și Spania, dar și alte oportunități în Italia și Belgia.

Finala mondială din aprilie 2025 a fost un nou pas înainte. Ranya a primit o bursă la The Yvonne Chouteau School of Oklahoma City Ballet, iar întoarsă acasă a participat la Constanța Movement Week. Acolo, a primit invitația de a dansa în „The Nutcracker”, în Indonezia, pe scena Marlupi Dance Academy din Jakarta – o premieră pentru copii români.

Programul ei zilnic vorbește despre sacrificiu și voință. De luni până vineri merge la școală de la 8:00 la 16:00, apoi își petrece serile la studioul de balet până la ora 20:00. Weekendurile sunt dedicate exclusiv dansului, gimnasticii, yoga, pilates și teatrului. „Ziua mea începe la 6 dimineața și se termină târziu. Nu e ușor, dar nu simt oboseala, pentru că iubesc ceea ce fac”, spune Ranya.

Vara aceasta s-a antrenat în Beirut la Caracalla Dance Theatre, cel mai mare din Orientul Mijlociu și i s-a propus ca anul viitor să participe alături de ei – cu un rol special creat pentru ea – în cadrul Festivalului de la Baalbek, de asemenea cel mai mare din Orientul Mijlociu.

Sezonul 2025/2026 este deja planificat: semifinala YAGP în Franța, apoi Italia, participarea la Dance RO în România, spectacolul „The Nutcracker” la Jakarta și semifinala din Portugalia.

În spatele succesului se află însă o muncă enormă și sprijinul familiei și al profesoarei. „Doamna Alice Safta m-a susținut necondiționat. Fără ea nu aș fi ajuns aici. Și părinții mei sunt mereu alături de mine, chiar și în cele mai grele momente”, subliniază balerina.

Privind spre viitor, Ranya își dorește atât performanță pe scenă, cât și să transmită mai departe cunoștințele acumulate. „Îmi place să dansez, dar mă atrage și pedagogia. Mi-aș dori să predau copiilor arta baletului clasic. Cel mai important e să nu renunți, chiar și atunci când e greu. Fiecare pas mic contează”, spune ea.

La 10 ani, Katreen Ranya Assaf arată că talentul, perseverența și disciplina pot transforma un copil într-un nume recunoscut pe scenele internaționale. Drumul ei abia începe, dar totul arată că va continua să urce.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal