Dacă la Constanța timpul s-a oprit în loc, la Tulcea Sala Polivalentă este aproape finalizată. Lucrările au ajuns la 85%, anunță constructorul

În timp ce la Constanța lucrările par încremenite în timp, Sala Polivalentă din Tulcea se apropie de finalizare, construcția acesteia fiind realizată în proporție de 85%. Arena, cu o capacitate totală de 4.670 de locuri, va costa 120 de milioane de lei.

În prezent, pe șantier se montează scaunele, iar următoarea etapă vizează instalarea suprafeței de joc. Construcția a început în ultima zi a lunii martie 2022, termenul inițial de finalizare fiind vara acestui an, astfel încât sala să poată găzdui debutul noului sezon competițional.

„Am finalizat montajul cubului multimedia, al tribunelor retractabile și al sistemelor de iluminat și sonorizare. În prezent, finalizăm montarea scaunelor și pregătim suprafața pentru parchetul sportiv, în timp ce lucrările de finisaje, instalații și amenajările exterioare avansează rapid.

Sala va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de până la 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe și oficiali, spații pentru presă și sală de conferințe“, a scris constructorul în mediul online.

Proiectul prevede un teren principal pentru meciuri oficiale și un teren de antrenament situat la subsol, direct sub suprafața de joc. Complexul va dispune de parcare subterană, vestiare moderne, spații pentru presă și săli de conferințe.

Noua arenă este considerată una dintre cele mai importante investiții sportive din Tulcea și urmează să devină un punct de referință pentru competițiile pe echipe din regiune.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal