Mai sunt câteva ore până când va intra în vigoare codul roșu de ploi torențiale, valabil până mâine, la ora 15:00, în județul Constanța. Este și cod roșu de inundații, iar autoritățile sunt în alertă.
Pe lângă utilaje și echipaje de intervenție pregătite, sunt umpluți și saci cu nisip – cu sutele – pentru a fi puși drept stavilă în zonele inundabile, în calea șuvoaielor.
Imagini publicate azi pe pagina de facebook a Ministerului de Interne arată mai mulți jandarmi cum încarcă saci după saci, pe o vreme care este foarte neprietenoasă încă de aseară.
Potrivit meteorologilor, începând cu ora 21:00, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ – izolat, vor fi și 140 de litri pe metrul pătrat.






