Pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, acolo unde toamna aducea pe vremuri doar sunetul tălăngilor, al fluieratului alert și al câinilor care păstoreau turmele de oi, răsună acum motoarele grele ale utilajelor de deszăpezire. Drumul Regelui, cum i se mai spune, e curățat la început de octombrie pentru ca ciobanii să poată coborî cu turmele de la stână. Nu pentru turiști, ci pentru tradiție. Una care, iată, se luptă să supraviețuiască într-o lume în care și ritmurile naturii par confuze.
Decalajul anotimpurilor aproape că a devenit o normalitate: ierni fără zăpadă, veri toride, ploi torențiale și furtuni când te aștepți mai puțin. Pe crestele Parângului, acolo unde frigul se instala abia pe la Sfântul Dumitru, acum e nevoie de lame de plug și de drumari care deschid poteci în alb, ca să permită o transhumanță grăbită, ce pare totuși nefirească.
E o imagine care arată că tradițiile care au rezistat secole sunt acum la mila vremii. Ciobanii nu mai privesc cerul ca să vadă dacă „se lasă ploaie”, ci urmăresc aplicațiile meteo și avertizările codificate în culori. Transhumanța, cândva un ritual al muntelui, s-a transformat și ea într-o cursă contra cronometru, între ger și grindină, între ninsori și drumuri închise.
Și totuși, imaginea e aceeași în esență: oameni, animale, drum. Poate că nu mai e talanga singurul sunet din vale, dar în spatele zgomotului de motoare rămâne același adevăr simplu — dorința omului de a-și continua drumul, de a-și duce rostul mai departe, chiar și atunci când lumea în jur pare să se schimbe prea repede.
Sursa foto: captură video Facebook – DRDP Craiova
