Doi polițiști din Eforie, eroi după ce au salvat un bătrân imobilizat la pat dintr-o casă cuprinsă de flăcări

Doi agenți de poliție din cadrul Poliției orașului Eforie au intervenit eroic în această dimineață pentru a salva un bărbat de 82 de ani, imobilizat la pat, dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.

Incidentul s-a produs în jurul orei 9:40, pe strada Ștefan cel Mare din Eforie Nord, când un apel la numărul unic de urgență 112 a anunțat izbucnirea unui incendiu la o casă din localitate. Echipajul de poliție a fost primul care a ajuns la fața locului și a observat flăcări puternice și un fum dens care se extindeau rapid de la o anexă către acoperișul locuinței principale.

După ce au aflat că în interior se află proprietarul, un bărbat în vârstă care nu se poate deplasa, cei doi polițiști au intrat în locuința cuprinsă de fum, l-au găsit pe bătrân conștient, dar imobilizat la pat, și l-au evacuat în siguranță, reușind să-l pună la adăpost înainte ca focul să se extindă în întreaga cameră.

Victima a fost preluată de echipajul medical sosit ulterior și transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Potrivit ISU Dobrogea, incendiul s-a manifestat la două foișoare pe o suprafață toatala de 45 de mp și au mai fost afectate două acoperișuri la două case cu o suprafață de 215 mp.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal