Ronnie, zis și „Moșu”, are 8 ani, adoră să stea în razele soarelui, să fie scărpinat și alintat. O minune de cățel, spun gazdele sale, de la Adăpostul pentru animale abandonate din Constanța. Este o descriere ce se vrea a fi un apel pentru adopția lui Ronnie. Moșu încă așteaptă să își găsească o familie care să-i ofere micile răsfățuri ce-i fac plăcere și pe care să o răsplătească la rândul său cu dragoste.
Ronnie a fost iubitor cu îngrijitorii și cu celelalte animale de la adăpost, deci „cât ai zice Moșu”, poate deveni un prieten de nădejde în viitoarea sa familie, povestesc cei de la Adăpost, pe pagina de socializare.
Atât Moșu, cât și alți prieteni de la adăpost sunt disponibili pentru a face cunoștință cu viitorii stăpâni, în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 10:00 – 14:00 și joi între orele 9:30 – 17:30.
Vă reamintim că adopția este gratuită. Puteti obține mai multe informații la numărul de telefon : 0733045213 sau la Adăpostul pentru animale abandonate din strada Câmpul cu Flori, nr. 11.
Discussion about this post