Călin Georgescu s-a prezentat azi la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care fostul candidat la prezidenţiale este judecat pentru propagandă legionară. Ca de fiecare dată, Georgescu a venit flancat de bodyguarzi şi a fost aşteptat de câteva zeci de susţinători.
Instanţa trebuie să decidă azi dacă îi prelungeşte lui Georgescu măsura controlului judiciar cu încă 60 de zile.
Tot azi, un magistrat de cameră preliminară ar putea pronunţa o decizie cu privire la mai multe excepţii ridicate de avocaţii lui Georgescu, prin care se solicită retrimiterea dosarului la Parchet.
„Ca orice cetăţean al României care se confruntă cu un abuz evident, nu am şi nu voi avea decât o singură apărare – legea. Nădăjduiesc că se va face nu doar aplicarea ei, ci un act de justiţie„, a declarat Georgescu la ieşirea din sediul instanţei.
Fostul candidat la prezidenţiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea, în public, a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Sursa: Agerpres






