Islanda se retrage și ea de la Eurovision 2026 în semn de protest față de participarea Israelului

Televiziunea publică islandeză RÚV a anunțat miercuri că nu va participa la ediția de anul viitor a concursului Eurovision. Decizia vine la scurt timp după confirmarea faptului că Israelul va fi prezent la competiție, pe fondul tensiunilor generate de acțiunile militare israeliene din Gaza.

Potrivit comunicatului RÚV, citat de The Independent, participarea postului public israelian Kan „a creat dezbinare atât în rândul membrilor Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), cât și în rândul publicului larg”. Islanda își exprimase anterior intenția de a boicota concursul, însă a așteptat o decizie oficială a consiliului de administrație, care s-a întrunit cu doar câteva ore înainte de termenul limită pentru confirmarea participării la cea de-a 70-a ediție a Eurovisionului.

Retragerea Islandei se alătură unei serii de decizii similare. Spania a anunțat săptămâna trecută că nu va participa, după ce a cerut un vot privind prezența Israelului, iar Irlanda, Slovenia și Țările de Jos au ales de asemenea să se retragă. Postul irlandez RTE a calificat participarea Israelului drept „inacceptabilă, având în vedere pierderile îngrozitoare de vieți omenești din Gaza”.

Controversele legate de prezența Israelului la Eurovision s-au amplificat în contextul războiului din Gaza, existând chiar acuzații conform cărora guvernul israelian ar fi încercat să influențeze votul publicului la ediția din acest an.

Spre deosebire de Rusia, exclusă din concurs după invadarea Ucrainei în 2022, Israelul a continuat să participe la Eurovision în ultimii doi ani. Țara concurează din 1973 și a câștigat competiția de patru ori, cea mai recentă victorie fiind în 2018. La ediția din 2025, Israelul s-a clasat pe locul al doilea.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal