Polițiștii din județul Constanța au depistat, în seara zilei de 13 decembrie, doi conducători auto care ar fi condus sub influența alcoolului, în localități diferite.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 21.00, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au oprit în trafic un bărbat de 33 de ani, care conducea un autoturism pe strada Școlii din localitatea Ivrinezu Mare. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Un al doilea șofer, în vârstă de 28 de ani, a fost identificat în jurul orei 19.30 de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Decebal din satul Arsa. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În ambele situații, cercetările sunt continuate de polițiști.





