Începând cu 7 ianuarie 2026, turiștii care vizitează Roma vor trebui să plătească o taxă de 2 euro pentru accesul la Fontana di Trevi, una dintre cele mai cunoscute atracții ale Italiei. Rezidenții capitalei italiene vor avea în continuare intrare gratuită.
Decizia a fost aprobată de administrația municipală la propunerea consilierului pentru turism și evenimente majore, Alessandro Onorato, și face parte dintr-un amplu plan de gestionare a fluxurilor turistice și de protejare a patrimoniului cultural. Măsura se aliniază unor inițiative similare adoptate în alte orașe europene, precum Veneția, Atena sau Sevilia, care încearcă să limiteze impactul turismului de masă asupra monumentelor istorice, notează Euronews.
Autoritățile estimează că noua taxă ar putea aduce până la 20 de milioane de euro anual la bugetul municipal, fonduri care vor fi direcționate către îmbunătățirea infrastructurii turistice și a serviciilor dedicate sitului. În ultimele luni, accesul în zona fântânii a fost deja restricționat, numărul maxim de persoane admise simultan fiind limitat la 400.
Noile reguli prevăd organizarea a două benzi de acces separate: una destinată rezidenților, cu intrare gratuită, și alta pentru turiști, care vor putea achita taxa exclusiv cu cardul. Măsura vine pe fondul numeroaselor plângeri legate de aglomerația excesivă din jurul Fontanei di Trevi, unde milioane de vizitatori se adună anual pentru fotografii sau pentru tradiționalul gest de a arunca o monedă în apă.
Potrivit datelor oficiale, doar în primele șase luni ale anului 2025, zona Fontanei di Trevi a fost vizitată de peste 5,3 milioane de persoane, un număr care depășește totalul vizitatorilor înregistrați de Pantheon pe parcursul întregului an 2024.






