Autoritățile israeliene se află într-o stare de alertă ridicată, în contextul în care există posibilitatea unei intervenții militare a Statelor Unite în Iran, pe fondul protestelor care zguduie regimul de la Teheran, au declarat surse pentru agenția Reuters.
Potrivit surselor citate, care au participat la reuniuni ale structurilor de securitate israeliene desfășurate sâmbătă și duminică, nu au fost oferite detalii concrete privind măsurile incluse în această stare de alertă.
Sâmbătă, premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căreia ar fi fost discutată posibilitatea unei intervenții americane în Iran, potrivit unei surse israeliene. Un oficial american a confirmat existența discuției, fără a preciza temele abordate.
Protestele din Iran au izbucnit la sfârșitul lunii decembrie, inițial ca reacție la deprecierea accentuată a monedei naționale și la creșterea costului vieții, extinzându-se rapid la nivel național. Președintele american Donald Trump a declarat în mai multe rânduri că Statele Unite sunt pregătite să intervină și a avertizat autoritățile iraniene să nu recurgă la violență împotriva protestatarilor. Israelul, însă, nu și-a exprimat public intenția de a interveni direct în Iran.
Amintim că, în luna iunie a anului trecut, Israelul și Iranul s-au aflat într-un conflict militar de 12 zile, perioadă în care Statele Unite au sprijinit Israelul prin atacuri aeriene asupra unor ținte iraniene.






