Bărbat și femeie reținuți pentru șantaj. Amenințau cu divulgarea unor intimități

Un bărbat de 32 de ani și o femeie de 31 de ani au fost reținuți de polițiști, fiind cercetați într-un dosar penal pentru șantaj. Măsura a fost dispusă de polițiștii din cadrul Poliția municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie – decembrie 2025, cei doi ar fi pretins, în mod repetat, sume de bani de la o femeie în vârstă de 35 de ani, amenințând că vor divulga unei alte persoane aspecte intime din viața personală a acesteia.

În cadrul procedurilor, femeia de 35 de ani a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, însă i-a fost înmânată o cerere pentru emiterea unui ordin de protecție, conform prevederilor legale.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi suspecți, care au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, bărbatul și femeia urmează să fie prezentați procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comisă fapta.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal