Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc luni după-amiază pentru a stabili forma finală a proiectului privind reforma administraţiei publice şi a pachetului de relansare economică. Pe masă se află atât conţinutul acestor măsuri, cât şi modalitatea de adoptare – prin ordonanţă de urgenţă sau prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament. De asemenea, urmează să fie discutate liniile directoare ale bugetului de stat.
Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor, a explicat că în coaliţie există încă neclarităţi legate de forma finală a actului normativ şi de procedura de adoptare.
„În ultima coaliţie ne-am înţeles asupra acestui pachet pe administraţie, inclusiv asupra principiului tăierii, dacă vreţi, sau reducerii de cheltuieli, proporţionale. Adică, dacă ai făcut reducere în 2025, vei face doar diferenţa, astfel încât să ajungi la 10%. (…) Săptămâna trecută, tot forţat, s-a dat pe surse că domnul Bolojan vrea să aprobe prin ordonanţă, fără să aibă o decizie politică a coaliţiei în spate, dar, dincolo de asta, acel act normativ nu prevedea acest principiu”, a declarat Câciu la Digi24.
El a precizat că nu s-a stabilit încă modul de adoptare: „Nu am discutat de modul de aprobare a acestui pachet, dacă este asumare sau ordonanţă. A rămas ca acest lucru să se stabilească de coaliţie, când e forma finală”.
Câciu a arătat că discuţiile sunt complicate şi pentru că pachetul de reformă trebuie corelat cu bugetul şi cu discuţiile de la Bruxelles privind PNRR. „Astăzi este o coaliţie foarte grea, pentru că sunt mai multe teme”, a spus el.
În plus, fostul ministru a atras atenţia asupra riscului unei eventuale ordonanţe de urgenţă: „Da, contează, pentru că dacă este ordonanţă riscă, ca, acum o punem în aplicare, iar după ce trece de Parlament să fie atacată şi declarată neconstituţională, pentru că e afectare şi de drepturi, sunt anumite elemente de neconstituţionalitate”.
Potrivit acestuia, în şedinţa de luni trebuie stabilite şi priorităţile bugetare: „Trebuie, coaliţia de astăzi, să stabilească care sunt liniile directoare ale bugetului, banii de investiţii, banii pentru pachetul de solidaritate, banii pentru ce avem în administraţie, banii pentru PNRR”.
Pe de altă parte, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a explicat diferenţa dintre cele două variante de adoptare. „Deci, angajarea este mai eficientă din perspectiva garanţiilor pentru reformă, dar ordonanţa este mai rapidă”, a spus el.
Fenechiu a subliniat că reforma trebuie corelată cu pachetul de relansare economică şi cu nevoia de a reduce cheltuielile bugetare pentru a crea spaţiu financiar. „Bolojan nu e vreun nebun care nu-şi doreşte să meargă PNRR să ducă România în recesiune. Nu, el îşi doreşte pur şi simplu (…) să scadă cheltuielile bugetare, a explicat foarte clar, ca să am bani pentru pachetul de relansare trebuie să fac nişte economii”.
În opinia sa, reforma administraţiei poate fi una reală sau doar formală. „În ipoteza în care s-a făcut o reformă adevărată (…) atunci, fără discuţie, e normal să ţii cont de acest lucru. Dacă mergi pe varianta cum s-a făcut reforma la Cameră, unde au fost eliminate câteva zeci de posturi care nu erau ocupate, aia nu înseamnă reformă”, a afirmat Fenechiu.
Şedinţa coaliţiei este aşteptată să clarifice atât forma reformei în administraţie, cât şi direcţiile bugetului şi măsurile de relansare economică.






