Agresorii din cazurile de violență domestică ar putea fi obligați la consiliere sau chiar internare

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care aduce modificări importante în domeniul combaterii violenței domestice. Printre noutăți se numără posibilitatea ca instanța să îi oblige pe agresori să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, în anumite cazuri, să fie internați voluntar ori nevoluntar.

Proiectul modifică Legea privind prevenirea și combaterea violenței domestice și Legea privind ordinul de protecție.

Potrivit noilor prevederi, pe lângă măsurile clasice de protecție, judecătorul va putea dispune ca agresorul să urmeze ședințe de consiliere psihologică sau psihoterapie. În situații mai grave, instanța poate recomanda internarea voluntară sau poate solicita internarea nevoluntară, conform Legii sănătății mintale.

Dacă agresorul consumă alcool sau substanțe psihoactive, instanța poate decide, cu acordul acestuia, includerea într-un program de consiliere, tratament, dezintoxicare sau dezalcoolizare.

O altă prevedere stabilește că agresorul va fi obligat să informeze poliția, lunar, că participă la ședințele de consiliere sau terapie. Nerespectarea acestei obligații va putea fi sancționată.

De asemenea, dacă împotriva unei persoane a mai fost emis un ordin de protecție în ultimii cinci ani și apare un nou caz, instanța va putea prelungi durata ordinului de protecție până la 24 de luni.

Proiectul aduce și măsuri suplimentare pentru protejarea victimelor. Autoritățile locale vor fi obligate să contacteze victima în termen de trei zile de la emiterea ordinului de protecție și cu cel puțin 14 zile înainte de expirarea acestuia, pentru a o informa că poate cere prelungirea măsurii.

Victima va putea solicita ordinul de protecție fie la instanța din zona în care locuiește, fie la instanța din zona unde s-au produs faptele.

Totodată, decizia de emitere a ordinului de protecție va trebui comunicată în maximum cinci ore și către autoritățile locale care au atribuții în sprijinirea victimelor.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz, ceea ce înseamnă că proiectul merge mai departe pentru promulgare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal