Scafandrii militari români, instruire în comun cu partenerii din Grecia (FOTO)

Centrul 39 Scafandri a participat, cu militari specializați în neutralizarea dispozitivelor explozive (EOD), la Exercițiul multinațional ARIADNE 26, organizat de Forțele Navale Elene, în perioada 2-13 martie, în Souda, Insula Creta, informează Forțele Navale Române.

Pe parcursul activităților desfășurate conform scenariilor stabilite, participanții au executat o serie de secvențe de instruire, care au inclus intervenții prin inserție aeriană asupra minelor aflate în derivă, precum și operațiuni de distrugere a muniției improvizate, utilizând tehnici și proceduri specifice. Totodată, exercițiul a oferit cadrul necesar pentru schimbul de experiență între specialiștii din statele implicate, contribuind la îmbunătățirea procedurilor comune de acțiune în mediul maritim„, au mai transmis reprezentanții Forțelor Navale.

ARIADNE 26 a avut ca scop perfecționarea deprinderilor de lucru specifice activităților EOD și creșterea nivelului de interoperabilitate între structurile similare din cadrul NATO, cu atribuții în lupta contra minelor marine.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal