Dezbatere publică la Medgidia pentru un nou PUZ în zona Valea Dacilor

Primăria Municipiului Medgidia organizează marți, 28 aprilie 2026, de la ora 12:00, o dezbatere publică pe tema „Elaborare Plan Urbanistic Zonal – Lotizare Valea Dacilor”.

Evenimentul va avea loc la sediul instituției din strada Decebal nr. 35.

Potrivit administrației locale, prin acest Plan Urbanistic Zonal se urmărește lotizarea terenurilor analizate și amenajarea, pe noul teren rezultat, a unui ansamblu mixt, cu funcția principală de locuire.

Proiectul vizează dezvoltarea zonei prin introducerea unor funcțiuni conexe locuirii, precum spații comerciale, activități socio-culturale, servicii medicale, unități de învățământ, birouri, spații verzi și zone de agrement, dar și alte servicii complementare, cu caracter public și privat.

În același timp, planul include și dotările de interes public necesare pentru o astfel de dezvoltare, printre care accesuri pietonale și carosabile, locuri de parcare, rețele tehnico-edilitare și construcțiile aferente.

Primăria Medgidia anunță că documentele și anunțurile privind consultarea publică, atât în etapa intenției de elaborare, cât și în cea a propunerilor preliminare, au fost publicate pe site-ul instituției, la rubrica „Interes Public”, și pot fi consultate și la Centrul de Informare pentru Cetățeni.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal