Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice din România Filiala Constanța, organizează joi, 7 mai 2026, începând cu ora 10:00, simpozionul „9-10 Mai – Ziua Independenței (10 Mai); Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (9 Mai); Ziua Europei Unite (9 Mai), dedicat evocării unei date cu profundă încărcătură istorică.
Eveniment de tradiție al muzeului constănțean, simpozionul reunește, an de an, elevi din municipiul Constanța implicați activ în activitățile menite să apropie generațiile tinere de valorile și reperele trecutului. Vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu”, Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța, Liceului Teoretic „Traian” Constanța, alături de copii de la Grădinița „2 Pitici” și Grădinița cu Program Normal nr. 29 Brătianu Constanța.
Semnificațiile istorice ale acestor momente de referință vor fi prezentate de dr. Lavinia Dumitrașcu, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Luminița Stelian și dr. Anca Angela Dobre, din cadrul Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța”, precum și de Roberta Voinea, elevă a Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța, conturând, din perspective diferite, imaginea unei zile care a marcat decisiv parcursul României și al Europei.
Programul va fi completat de momente artistice susținute de Irina Sauca și surorile Valentina Eugenia și Maria Georgiana Nae, eleve ale Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, alături de grupuri de copii de la Grădinița „2 Pitici”, Grădinița cu Program Normal nr. 29 Constanța și Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța.
Moderarea întâlnirii culturale va fi asigurată de dr. Lavinia Dumitrașcu și drd. Oana Grigoruță, cu sprijinul lui Luca Voinea, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța.






