Tot mai mulți constănțeni aleg să se implice în activități de voluntariat alături de pompieri, contribuind direct la intervenții și la siguranța comunității. Programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, oferă această oportunitate celor care vor să ajute.
Programul, lansat în 2016 la nivel național, se adresează persoanelor cu vârste între 16 și 65 de ani, care doresc să învețe să acorde primul ajutor și să participe la misiuni alături de salvatori. Cursurile se desfășoară în weekend, pe durata a trei săptămâni.
În județul Constanța, voluntarii au devenit un sprijin real pentru pompieri. De-a lungul anilor, aceștia au participat la peste 100 de activități de informare și pregătire și la peste 7.800 de intervenții.
Până în prezent, 522 de voluntari au fost recrutați și pregătiți, iar 271 dintre ei sunt activi în prezent, fiind repartizați în subunități din Constanța, Medgidia, Mangalia, Cernavodă, Tuzla sau Năvodari.
Dintre aceștia, un exemplu de implicare este Enache Gabriel-Cătălin, voluntar în cadrul Stației de pompieri Tuzla. La doar 20 de ani, acesta are aproape patru ani de activitate și a acumulat peste 8.000 de ore de voluntariat.
Tânărul a participat la sute de intervenții, fiind implicat atât în misiuni de stingere a incendiilor, cât și în intervenții SMURD. Din 2023, este și paramedic, iar pregătirea sa include competențe în căutare-salvare în medii ostile.
În paralel, își continuă studiile, fiind student la Facultatea de Inginerie Mecanică și elev la o școală postliceală de asistenți medicali.
Reprezentanții ISU Dobrogea subliniază că voluntariatul aduce beneficii importante atât pentru cei implicați, cât și pentru comunitate: experiență practică, dezvoltare personală și o legătură mai strânsă între instituție și cetățeni.
Prin astfel de programe, pompierii încearcă să atragă cât mai mulți oameni care să se implice activ în situații de urgență și să contribuie la creșterea siguranței în comunitate.






