Tineri din Medgidia, reţinuţi după ce ar fi înşelat un bătrân prin metoda „accidentul”

Doi tineri din judeţul Constanţa au fost reţinuţi de poliţiştii din Blaj după ce, prin metoda „accidentul”, ar fi determinat un vârstnic dintr-un sat din Alba să le dea 22.000 de lei.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, AGERPRES, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii din Blaj au fost sesizaţi, prin 112, în 27 aprilie, de către un bărbat, în vârstă de 82 de ani, din localitatea Lunca Târnavei, cu privire la faptul că a fost victima unei înşelăciuni.

Bătrânul a fost contactat, pe telefonul fix, de către persoane necunoscute, care i-ar fi relatat faptul că fiul său a suferit un accident de circulaţie şi necesită, de urgenţă, o intervenţie chirurgicală, pentru care ar avea nevoie de suma de 22.000 de lei. Ulterior, la locuinţa bărbatului s-a prezentat o persoană care purta o mască chirurgicală pe faţă şi care a luat suma de bani pregătită de acesta, părăsind imobilul.

În urma activităţilor investigativ-operative, poliţiştii de investigaţii criminale din Blaj au identificat doi bărbaţi, în vârstă de 24 şi 29 de ani, ambii din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, bănuiţi de săvârşirea faptei.

Faţă de aceştia, a fost luată măsura reţinerii, fiind cercetaţi pentru înşelăciune. Bărbaţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru dispunerea măsurilor legale. 

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal