La nici o oră de mers de Constanța, ascunsă între dealuri liniștite și păduri de tei, în județul Tulcea, se află Mănăstirea Cocoș – un loc în care ajungi fără grabă… și pleci mai greu decât te-ai aștepta. Dincolo de a fi un obiectiv turistic, este o pauză.
Întemeiată în 1833 de trei călugări români veniți de la Muntele Athos — Visarion, Gherontie și Isaiia — lăcașul de cult păstrează aerul acela simplu, autentic, tot mai rar în ziua de azi.
Mănăstirea este așezată într-un loc retras, la poalele unui deal acoperit de păduri de tei. Legenda spune că de pe acest deal s-a auzit, într-o noapte, cântecul unui cocoș sălbatic, însoțit de o bătaie de toacă, iar călugării spun că acest cântec se mai aude uneori și astăzi.
În 1959, această clădire a fost declarată monument istoric. În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculițel, în apropierea mănăstirii, săpăturile arheologice au adus la lumină o criptă care adăpostea moaștele a patru sfinți mucenici: Zoticos, Attalos, Kamasis și Philippos.
La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moaștele celor patru să fie depuse în patru racle, la Mănăstirea Cocoș. La 17 ianuarie 1973, acestea sunt aduse în mănăstire și așezate la loc de cinste în biserică, într-o frumoasă raclă, ca o mărturie incontestabilă a credinței strămoșești. Prăznuirea acestor martiri se face în fiecare an, la data de 4 iunie.
Biserica este o construcție masivă din piatră, în formă de cruce. Absidele din naos sunt adânci și foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâlpi voluminoși, câte unul pe fiecare parte, lipiți de zid. Are un pridvor închis, în care se intră printr-o ușă masivă, în două canaturi, înaltă, cu geam în partea superioară.
În acest loc se află și o colecție importantă de carte de cult, adunată din toate parohiile județului Tulcea.
Iată așadar un loc unde regăsești o altă bucată de Dobrogea, bucăți de istorie și liniște.
