Imagini mai puțin obișnuite au fost surprinse la celebra Fontana di Trevi din Roma. În timp ce oamenii au făcut o tradiție din a arunca în apă monede, pentru împlinirea dorințelor, un turist a decis să sară chiar el în fântână, exact ca într-o piscină.
Bărbatul chiar a și înotat puțin. Gestul său nu a rămas însă netaxat. Individul a fost amendat cu 500 de euro și riscă interdicție pe viață în zonă.
Construită în 1762, fântâna este o creaţie din Barocul târziu şi îl înfăţişează pe zeul Oceanus într-o trăsură sub forma unei scoici condusă de tritoni, o ilustrare a temei îmblânzirii apelor.
Monumentul este, de asemenea, celebru și datorită unei scene din ”La Dolce Vita”, în regia lui Federico Fellini, în care Anita Ekberg intră în fântână şi îl îndeamnă şi pe partenerul ei, Marcello Mastroianni, să i se alăture.






