Au fost controale, urmate de sancțiuni și impunerea unor măsuri la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, ca urmare a confirmării unui caz de infecţie cu hantavirus.
Astfel, „inspectorii sanitari au dispus relocarea celor 8 pacienţi contacţi ai cazului într-o zonă izolată, organizată în saloane tip nucleu, cu circuite separate, pentru protejarea celorlalţi pacienţi şi a personalului medical„, precizează Ministerul Sănătății, într-un comunicat.
Persoanele contact vor rămâne sub supraveghere şi carantină pentru o perioadă de 21 de zile.
De asemenea, controlul a scos la iveală mai multe neconformităţi privind respectarea normelor igienico-sanitare şi a protocoalelor de lucru.
„Pentru deficienţele constatate în activitatea de deratizare, unitatea sanitară a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, după ce în documentele de intervenţie lipseau informaţii esenţiale, precum lotul produsului utilizat şi avizul biocidului, aspecte care nu permit certificarea eficienţei măsurilor împotriva rozătoarelor. Inspectorii sanitari desfăşoară un control şi la firma de deratizare„, se mai arată în comunicat.
De asemenea, în blocul alimentar, au fost identificate suprafeţe neigienizate şi condiţii necorespunzătoare de depozitare, așa că a fost dată o sancţiune de 3.000 de lei pentru nerespectarea normelor sanitare în zone cu risc crescut de contaminare.
Totodată, s-a constatat depăşirea capacităţii aprobate a unităţii, cu 319 pacienţi internaţi raportat la 314 paturi funcţionale.
În acest context, Inspecţia Sanitară de Stat a impus conducerii spitalului „un plan de conformare cu măsuri urgente pentru remedierea deficienţelor de igienă din blocul alimentar şi refacerea procedurilor de deratizare, sub supraveghere strictă„, au mai transmis autoritățile.






