O bijuterie minusculă, descoperită la Constanța în urmă cu mai bine de 60 de ani, spune astăzi o poveste fascinantă despre modă, statut social și influența împărătesei romane în vechiul Tomis.
Este vorba despre un medalion-pandantiv cu camee, aflat în colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, realizat din aur și sardonix, o piatră semiprețioasă folosită frecvent în Antichitate. Piesa a fost descoperită în anul 1962, într-un mormânt de inhumație cercetat pe strada Traian, în zona fostului restaurant „Ciuperca”.
Bijuteria datează de la începutul secolului al III-lea după Hristos și are dimensiuni reduse — doar 2,5 centimetri și 2,5 grame — însă specialiștii spun că valoarea ei istorică este una importantă.
Femeile purtau bijuterii nu doar pentru frumusețe, ci și pentru a-și exprima identitatea, statutul social sau credințele. În perioada Imperiului Roman, astfel de podoabe deveniseră inclusiv simboluri ale puterii și apartenenței la anumite clase sociale.
Elementul central al medalionului este o camee ovală pe care apare gravat portretul unei femei. Identitatea exactă nu este cunoscută, însă cercetătorii cred că ar putea reprezenta una dintre împărătesele din dinastia Severilor, precum Plautilla, Iulia Mammaea sau Iulia Soaemias. Indiciul principal este coafura specifică epocii.
Specialiștii descriu în detaliu modul în care au fost sculptate șuvițele, profilul feței și veșmântul împărătesei, toate realizate în stratul alb al pietrei semiprețioase. Medalionul are și elemente decorative fine, inclusiv o bordură din aur gravată astfel încât să imite o împletitură.
Dincolo de rolul estetic, bijuteria avea și o funcție simbolică și de protecție. Potrivit cercetătorilor citați de muzeu, purtarea unor camee cu imaginea împărătesei romane putea reprezenta „o declarație de apartenență” la aristocrație sau la clasa militară și, în același timp, „un jurământ de fidelitate” față de casa imperială.






