Constanța a devenit capitala numismaticii din România. Specialiști din toată țara participă la Simpozionul Național de Numismatică

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța găzduiește, în perioada 20 – 22 mai 2026, cea de-a XXXVIII-a ediție a Simpozionului Național de Numismatică, unul dintre cele mai importante evenimente științifice dedicate cercetării monedelor și circulației monetare din România.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Societatea Numismatică Română și reunește specialiști din muzee, institute de cercetare și Academia Română.

Managerul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Delia Cornea, a declarat că manifestarea are o tradiție importantă și revine la Constanța după 25 de ani.

„Simpozionul național de numismatică (…) muzeul îl organizează și îl găzduiește pentru a treia oară în ultimii 30 de ani. Mai exact am fost gazde și organizator în 1990, în 2001 și iată după 25 de ani readucem această manifestare de tradiție la Constanța”, a spus Delia Cornea.

Potrivit acesteia, timp de trei zile, Constanța devine centrul cercetării numismatice din România.

„Pentru 3 zile toată știința și studiul numismatic este concentrat la Constanța”, a afirmat managerul MINAC.

Și Gabriel Custurea, președintele Centrului de Studii ale Civilizațiilor Mării Negre Constanța, spune că evenimentul are deja o tradiție începută încă din anii ’80.

„Este al 38-lea simpozion național de numismatică. Este o tradiție deja, din anii 80 s-a pornit această tradiție”, a declarat acesta.

Potrivit lui Gabriel Custurea, astfel de întâlniri sunt importante pentru că specialiștii prezintă descoperiri noi și piese inedite.

„Se vine de obicei cu lucruri noi, descoperiri noi, piese inedite”, a spus acesta.

El a explicat că lucrările prezentate în cadrul simpozionului sunt publicate ulterior în volume de specialitate.

„La interval de 2-3 ani, toate comunicările ținute la o astfel de sesiune sunt publicate”, a precizat Custurea.

În cadrul evenimentului sunt organizate și lansări de carte. Cercetătorul Gabriel Mircea Talmațchi a prezentat două volume dedicate denarilor romani republicani și imperiali descoperiți în Dobrogea.

„Sunt, de fapt, două volume dedicate denarilor romani imperiali și republicani descoperiți în teritoriul dintre Dunăre și Mare”, a explicat cercetătorul.

Unul dintre volume tratează descoperirile izolate de monede, iar celălalt este dedicat tezaurelor monetare.

„Descoperirile izolate țin de viața cotidiană a oamenilor, de comerț, de economie sau de viața militară”, a spus Gabriel Talmațchi.

În schimb, tezaurele ascunse în pământ reflectă, de multe ori, perioade dificile din trecut.

„Cele din tezaure țin mai degrabă de momente mai dificile din viața comunităților (…) persoana care deținea tezaurul îl îngropă sau îl pune într-un loc”, a mai explicat cercetătorul.

Specialiștii spun că Dobrogea rămâne una dintre cele mai bogate zone din țară din punct de vedere arheologic și numismatic.

„Numismatica Dobrogeană este foarte bine reprezentată la astfel de congrese, pentru că Numismatica Dobrugeană este una dintre părțile cele mai importante ale numismaticii românești în general”, a declarat Gabriel Custurea.

Acesta a amintit că Dobrogea are descoperiri care acoperă perioade istorice foarte diferite, de la monedele cetăților grecești Tomis, Histria și Callatis, până la piese medievale și otomane.

În cadrul simpozionului va fi vernisată și expoziția „Dobrogea oglindită în medalistică”, organizată la sediul muzeului de pe strada Arhiepiscopiei. Expoziția reunește medalii, plachete și alte piese din patrimoniul muzeului și din colecțiile membrilor Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța.

Delia Cornea spune că evenimentul este gândit și pentru publicul larg, nu doar pentru specialiști.

„Nu mi-e rămâne decât să invit pe toți constănțenii și toți cei interesați (…) de povestea banului și de modul în care circulația monetară ne-a schimbat și a schimbat evoluția societății de-a lungul timpului să vină să ni se alăture”, a transmis managerul MINAC.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal