Asigurarea necesarului de alimente este facută prin achizitionarea acestora din ceea ce numim de foarte multe ori sub forma unei propozitii care sună cam așa: „Hai sa facem piața!”. În piață mergem să luăm ceea ce ne interesează și poate și altceva pe lângă. Documentele din arhivă sunt grăitoare în acest sens și iată câteva exemple de prețuri practicate pe întreg cuprinsul orasului Constanta, prin decizia primarului orasului Constanta.
Aceste alimente cu prețurile aferente trebuiau sa fie accesibile pentru tot omul de rând. Una din piețele orașului Constanța era Piața Stefan cel Mare. În ședința din 22 septembrie 1931 se deschidea la orele 17:00, sub președinția primarului Ion Teodorescu-Valahu, asistat de Ion Ciocoinau, șeful Serviciului Administrativ care îl înlocuia Secretarul General. Membrii prezenți au fost: Ion Teodorescu Valahu, Selim Abdulachim, Dimitrie Paupudof, Romulus Cocea, Petre Postelnicu, Vasile Botea, Dr. Aldea Ion, Stan Vasile și Dumitru Irimia. Numărul membrilor fiind în majoritatea cerută de lege, era declarată deschisă ședința.
Se citea procesul-verbal al ședinței precedente și se aproba, după care se hotăra ca la prima ședință să se fi pus pe ordinea de zi chestiunea închirierii celor 5 gherete rămase libere în piețele orașului. Președintele de ședință aducea în discuție chestiunea fixării prețurilor maximale la articolele de primă necesitate, prezent fiind și delegatul Camerei de Comerț, Gheorghe N. Ionescu . Acesta arăta că, în raport cu mișcarea prețurilor cu tendințe de scădere era necesar să se fi publicat o nouă ordonanță în ceea ce privea prețul cărnii, mălaiului și laptelui. Pentru aceasta fusese însărcinat Consilierul Dimitrie Papudof, cu întocmirea ordonanței.
Privitor la elementele ce intrau în calcularea prețului de cost, se făcuseră cercetările necesare, calculându-se acest preț și dându-se socoteală și de cheltuielile de producție sau de valoarea mărfii la care se adăugase profitul legitim al vânzătorului determinat de concurența liberă a comerțului după cum arăta și legea. Convocați de mai multe ori, reprezentanții diferitelor firme comerciale, pentru articolele de primă necesitate, aceștia au ajuns la o înțelegere deplină, exceptând fixarea prețurilor cărnii la vacă, pentru care măcelarii au cerut să se stabilească pe categorii, și anume: calitatea I-a cu 20 lei kilogramul și calitatea a II-a cu 24 lei kilogramul.
Comisia însă, stabilise o singură calitate, fixându-se prețul de 23 lei kilogramul, avându-se în vedere că armata cumpăra aproape cu 15 și 18 lei kilogramul, făcând plata mai târziu, și nu la momentul cumpărării. Consilierul D. Papudof spunea că se făcuseră studii îndelungate, arătându-se prețul de vânzare al producătorului, adăugându-se toate cheltuielile până la ieșirea cărnii din abator și se ajunsese la concluzia că prețul stabilit era cel ales.
Primarul Ion Teodorescu-Valahu spunea că, în această privință trebuia să se țină cont că tranziția de la un preț la altul era prea mare și propunea să se fi făcut două categorii de carne: prima cu 26 de lei, iar a doua cu 24 de lei.
În privința propunerii, Dr. Aldea răspundea că era parțial greu să se fi respectat ordonanța, chiar când era cu un singur preț și cu atât mai mult nu se putea respecta, când erau două categorii de prețuri. De asemenea, arăta că negustorii ar fi profitat de acest aranjament, ei au vândut toată carnea ca fiind de calitatea I și pentru aceasta susțineau stabilirea doar a unei singure calități.
Dr. Isăcescu era de aceeași părere cu a primarului I.T. Valahu, adăugând că ar fi fost bine să se fi stabilit prețul armonizându-se interesele producătorilor cu cele ale negustorilor. Solicitând lămuriri asupra sancțiunilor ce ar fi putut fi luate împotriva consumatorilor, care puteau plăti mai mult decât prețul din ordonanță, i se răspundea că articolul 21 din legea ilicită prevedea pedepse cu amendă cuprinse între 200 și 2000 de lei.
După mai multe discuții se supunea la vot fixarea prețului, iar rezultatul a fost următorul: au votat pentru 25 de lei kilogramul D. Irimia, Stan, Dr. Aldea, D. Papudof, Romulus Cocea, iar pentru fixarea de 26 de lei kilogramul Teodorescu-Valahu, Vasile Botea, Petre Postelnicu și Selim Abdulachim. Prin această comisie, primarul I. T. Valahu făcea cunoscut că se studiase și fixarea prețului pâinii, însă nu se adusese la dispoziția Comisiei, deoarece Guvernul trebuia să fixeze un preț minimal la grâu, și urma ca ordonanța să se fi dat în concordanță cu dispozițiile ordinului.
Ordonanța se aproba după cum urma: începând cu 1 octombrie 1931 și până la noile dispoziții, se fixau prețuri optimale la articolele alimentare de primă necesitate, după cum erau: carne de vacă, 23 lei kilogramul; carne de berbec, 25 lei kilogramul; carne de oaie, 22 lei kilogramul; carne de vițel de lapte, 20 lei kilogramul; carne de porc, 30 lei kilogramul; cotlet și mușchi de porc, 35 lei kilogramul; slănină, 32 lei kilogramul; untură topită și osânză, 35 lei kilogramul; mălaiul, 50 lei la moară și 3 lei en-detail; tărâțe, 1 leu kilogramul; laptele, 8 lei litrul; iaurtul, 16 lei kilogramul la cântar.
AUTOR: Prof. dr. Răzvan-Raul Ivan/ EDITOR: Natalia Vrânceanu
Sursa: S. J. A .N.C. Fond Primăria Constanța ( 1878-1950), dosar 49/1931.
