Un incident grav petrecut luni dimineață într-o scoală din Medgidia s-a încheiat cu reținerea pentru 24 de ore a unei învătătoare. Femeia, în vârstă de 54 de ani, este acuzată că ar fi agresat un elev de 10 ani și i-ar fi adresat injurii.
Potrivit IPJ Constanța, „minorul, elev în unitatea școlară, ar fi rupt un document cu rezultatele personale de la evaluarea națională, moment în care femeia, în calitate de învățător, ar fi agresat fizic elevul, fapt care ar fi creat o stare de temere și indignare celorlalți elevi, participanți la oră„.
Conform prevederilor legale, reprezentantului legal al copilului i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.
„În urma administrării probatoriului în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă„, mai notează anchetatorii.
Astăzi, învățătoarea urmează a fi prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.
UPDATE:
ISJ Constanța anunță verificări
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa va face cercetări în cazul învăţătoarei reţinute de poliţişti după ce a bătut un elev, o comisie urmând să se deplaseze la unitatea de învăţământ repectivă, Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu”, a anunţat inspectorul şcolar general, Claudia Portase.
„Am fost informaţi de către directorul instituţiei în cursul zilei de ieri. Unitatea de învăţământ a aplicat procedurile legale specifice în aceste situaţii. În prezent, cadrul didactic respectiv este reţinut pentru 24 de ore. La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa s-a constituit o comisie care se va deplasa la instituţia şcolară. În măsura în care vom avea acces la informaţiile transmise de către organele abilitate. vom reveni cu detalii„, a transmis şefa ISJ Constanţa, Claudia Portase, citată de Agerpres.






