Cristian Pomohaci, reținut într-un nou dosar în care este suspectat de infracțiuni sexuale asupra unor minori

Fostul preot și interpret de muzică populară Cristian Pomohaci a fost reținut miercuri seară de autoritățile judiciare din județul Mureș, fiind cercetat într-un nou dosar privind suspiciuni de viol asupra unui minor și agresiune sexuală. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc începând cu anul 2022, iar presupusele victime ar fi băieți cu vârste de până la 16 ani.

Conform unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, la data de 3 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au efectuat două percheziții domiciliare în municipiul Târgu Mureș, într-o cauză ce vizează infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.

„În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, un bărbat de 57 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș”, au transmis oficialii IPJ Mureș.

Surse judiciare susțin că una dintre percheziții a avut loc la domiciliul lui Cristian Dorin Pomohaci, iar ancheta vizează presupuse relații sexuale cu minori.

Anchetatorii îl suspectează că, începând din 2022, ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu băieți minori, cu vârste de până la 16 ani.

Pe numele acestuia ar exista mai multe reclamații depuse de bărbați, iar într-una dintre plângeri se susține că relațiile ar fi început când persoana era minoră.

De asemenea, anchetatorii iau în calcul existența unor posibile alte victime care nu au depus, deocamdată, plângeri.

Cristian Pomohaci urmează să fie prezentat magistraților cu propunere legală, iar ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Fostul preot a mai fost implicat anterior într-un scandal similar, iar în 2017 a fost caterisit după acuzații publice de natură sexuală.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal