Un accident grav a avut loc în această după-amiază în zona Cireșica din Constanța, la intersecția dintre strada Dispensarului și bulevardul Aurel Vlaicu. Un TIR a lovit mai multe mașini și un autobuz. Potrivit ISU Constanța, autoturismele erau parcate.
La fața locului, este desfășurare de forțe – au ajuns atât mai multe echipaje de la Ambulanță și SMURD, cât și numeroase mașini de poliție.
În urma accidentului, patru persoane au avut nevoie de atenția medicilor. Două dintre ele au fost transportate la spital. Potrivit ISU Constanța, este vorba despre un adult și un minor.



Din cauza accidentului, traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
UPDATE:
„Din primele informații a reieșit faptul că un bărbat, de 49 de ani, din Oradea, ar fi condus un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă pe strada Dispensarului din municipiul Constanța, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi acroșat mai multe autovehicule care se aflau atât parcate, cât și în mers, după care și-a continuat deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, către bulevardul Tomis, unde a intrat în coliziune cu un scuar, cu un stâlp și un copac„, a precizat ISU Constanța.






