Proiectele PNRR din Constanța, susținute printr-un credit de 150 de milioane de lei de la Ministerul Finanțelor

Primăria Constanța va contracta un împrumut în valoare de 150 de milioane de lei de la Ministerul Finanțelor pentru a asigura continuarea mai multor proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre inițiat de primarul Vergil Chițac, adoptat astăzi cu 25 de voturi și o abținere.

Potrivit documentului, împrumutul ar urma să fie rambursat integral până la data de 15 noiembrie 2026 și este destinat acoperirii temporare a cheltuielilor eligibile, inclusiv TVA, până la decontarea sumelor de către finanțator.

Administrația locală susține că măsura este necesară pentru evitarea întârzierilor în implementarea proiectelor și pentru menținerea ritmului lucrărilor aflate deja în desfășurare. În referatul de aprobare se arată că există un decalaj între efectuarea plăților către constructori și rambursarea sumelor prin PNRR, ceea ce poate genera probleme de lichiditate.

Cea mai mare parte a sumei, peste 123 de milioane de lei, este destinată proiectului privind realizarea unei surse de producție a energiei termice și electrice prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța.

Restul fondurilor vor fi utilizate pentru mai multe investiții aflate în derulare, printre care:

  • creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 14 din Palazu Mare;
  • reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit „Steluțele Mării”;
  • lucrări de eficiență energetică la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea”;
  • modernizarea Casei Căsătoriilor;
  • lucrări la Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu”;
  • investiții la Liceul Tehnologic „Tomis”;
  • proiectul de eficiență energetică pentru blocurile L48, L49 și L50 din zona Casa de Cultură.

În documentele care însoțesc proiectul se precizează că împrumutul nu presupune plata unor dobânzi și că va fi rambursat integral din fondurile primite ulterior prin PNRR. Reprezentanții Primăriei susțin că această soluție va permite continuarea investițiilor fără blocaje financiare și fără întârzieri în derularea contractelor.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal