Doi tineri, reținuți pentru trafic de droguri în Constanța

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, au destructurat o activitate de trafic de droguri desfășurată în municipiul Constanța, două persoane, în vârstă de 22 și 26 de ani, fiind reținute pentru infracțiuni la regimul drogurilor.

Anchetatorii au stabilit că, pe parcursul anului 2026, tânărul de 22 de ani ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc și de mare risc, folosind metoda „dead drop”, prin care substanțele sunt ascunse în diverse locații și recuperate ulterior de cumpărători.

În cadrul investigațiilor, în luna aprilie, au fost indisponibilizate aproximativ 415 grame de canabis și 25 de grame de substanță 3-CMC, care ar fi fost puse în circulație de suspect. De asemenea, la data de 18 iunie, oamenii legii au ridicat alte 202 grame de canabis, despre care există suspiciunea că au fost vândute celui de-al doilea suspect, în vârstă de 26 de ani. Acesta a fost prins în municipiul Constanța având asupra sa substanțele interzise.

Ulterior, polițiștii au efectuat percheziții la locuințele persoanei de 22 de ani, unde au descoperit și ridicat aproximativ 2,7 kilograme de canabis, 375 de grame de rezină de canabis, 221 de comprimate ecstasy, 120 de grame de cocaină, 50 de grame de ciuperci halucinogene și 50 de grame de substanță cristalină 3-CMC. Totodată, au fost găsite alte substanțe aflate în curs de expertizare, precum și echipamente utilizate în activitatea de trafic, printre care cântare de precizie, grindere, plicuri autosigilante și aparate de vidat.

La data de 19 iunie 2026, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor doi suspecți pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Constanța a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Potrivit legii, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal