Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat duminică, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, că parlamentarii liberali vor părăsi sala de plen în cazul în care se va ajunge la votul de învestire a Guvernului Veștea.
Liderul liberal a explicat că decizia vine în urma hotărârii adoptate la Congresul PNL, potrivit căreia partidul nu va susține un guvern din care nu face parte. În opinia sa, actuala formulă guvernamentală nu beneficiază de o majoritate parlamentară asumată și transparentă.„PNL nu va susține o astfel de soluție”, a declarat Bolojan, precizând că recomandarea transmisă grupurilor parlamentare este ca acestea să părăsească sala în momentul votului pentru Guvernul Veștea.
În contextul crizei politice, președintele PNL a prezentat și o alternativă pentru deblocarea situației guvernamentale. Potrivit acestuia, soluția viabilă ar fi formarea unor guverne minoritare, susținute printr-un pact politic național care să garanteze adoptarea reformelor necesare pentru accesarea fondurilor din PNRR și menținerea echilibrelor bugetare.
Bolojan a avansat două variante: un guvern minoritar condus de PSD, susținut la învestire de celelalte partide, sau un executiv format din PNL, USR și UDMR.
Liderul liberal a subliniat că PNL și-a pierdut încrederea în PSD și consideră că actuala majoritate parlamentară nu mai poate funcționa. În acest context, partidul va propune președintelui României și partenerilor politici o formulă bazată pe guverne minoritare și pe un acord politic pentru următoarele șase luni.
Printre principalele prevederi ale pactului propus se numără asumarea de către viitorul guvern a reformelor restante din PNRR până la jumătatea lunii iulie și menținerea disciplinei bugetare pentru evitarea pierderii unor fonduri europene importante.
Potrivit lui Bolojan, dacă s-ar forma un guvern de centru-stânga, partidele de centru-dreapta ar putea acorda votul de învestire și s-ar angaja să nu depună moțiuni de cenzură până la sfârșitul anului. În schimb, dacă președintele ar opta pentru o formulă de centru-dreapta, PSD ar trebui să ofere sprijinul necesar învestirii.
În cadrul Congresului Extraordinar al PNL, Ilie Bolojan a reiterat necesitatea unui „pact pentru România”, care să asigure continuitatea reformelor și menținerea deficitelor bugetare la niveluri sustenabile.
PNL, USR și UDMR au anunțat că nu vor vota pentru învestirea Guvernului Veștea.






