Nicușor Dan cheamă din nou partidele la consultări pentru desemnarea unui premier

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat marți, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile sunt organizate în baza articolului 103 alineatul 1 din Constituție și vin după ce Guvernul propus și condus de Adrian Veștea nu a obținut, luni, votul de încredere al Parlamentului.

Consultările se vor desfășura după următorul program:

  • ora 13:00 – PSD;
  • ora 13:30 – AUR;
  • ora 14:00 – PNL;
  • ora 14:30 – USR;
  • ora 15:00 – UDMR;
  • ora 15:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
  • ora 16:00 – SOS România;
  • ora 16:30 – POT;
  • ora 17:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
  • ora 17:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
  • ora 18:00 – parlamentarii neafiliați.

În urma acestor consultări, șeful statului ar urma să desemneze un nou candidat pentru funcția de prim-ministru.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal