Explozie în Năvodari, la o fabrică de mase plastice

O explozie a avut loc în urmă cu puțin timp la Năvodari, la o fabrică de mase plastice, informează ISU Constanța. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost rănit.

Victima este „conștientă, cooperantă, cu multiple traumatisme și escoriații nivelul feței„, au precizat salvatorii. I se acordă primele îngrijri medicale la fața locului.

Potrivit pompierilor, deflagrația nu a fost urmată de incendiu.

Deocamdată, nu se știe ce a declanșat explozia.

UPDATE:

Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal