Primăria Constanța anunță teste la noua centrală termoelectrică. Zgomotul ar putea depăși limitele admise

Primăria Constanța a anunțat că, în perioada 6–7 iulie 2026, vor avea loc teste la o parte dintre echipamentele montate în noua centrală termoelectrică în cogenerare de înaltă eficiență, investiție realizată în cadrul proiectului de modernizare a sistemului de termoficare al municipiului.

Potrivit autorităților locale, pe durata testelor există posibilitatea ca, în anumite intervale, nivelul zgomotului produs de echipamente să depășească limita maximă admisă de legislație.

Reprezentanții Primăriei Constanța își cer scuze locuitorilor pentru eventualul disconfort creat și dau asigurări că vor fi luate toate măsurile necesare pentru limitarea impactului fonic pe durata desfășurării testelor.

Noua centrală termoelectrică este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea investiției depășind 742 de milioane de lei. Potrivit administrației locale, proiectul reprezintă un pas important în modernizarea sistemului de termoficare din Constanța.

Odată pusă în funcțiune, noua centrală va asigura o eficiență energetică ridicată, reducerea emisiilor de dioxid de carbon, costuri mai mici de operare și un confort termic sporit pentru locuitorii orașului. De asemenea, aceasta va contribui la furnizarea continuă a apei calde și la producerea locală de energie electrică.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal